Cărţile noastre

În misiune în România. Anecdote de război și moravuri românești

CORINT

După intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei, Franța și-a asumat rolul de a ajuta armata română prin intermediul unei misiuni militare. Avându-l la conducere pe generalul Henri Mathias Berthelot, din rândul acesteia a făcut parte și un tânăr aviator pe nume Paul Bléry, ale cărui amintiri despre misiune sunt redate î…

Brand CORINT
Categorie Cărţile noastre
Vezi toate detaliile
Despre produs

Despre acest produs

După intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei, Franța și-a asumat rolul de a ajuta armata română prin intermediul unei misiuni militare. Avându-l la conducere pe generalul Henri Mathias Berthelot, din rândul acesteia a făcut parte și un tânăr aviator pe nume Paul Bléry, ale cărui amintiri despre misiune sunt redate în acest volum.  Cu obiectivitatea unui străin, autorul observă și descrie oamenii și locurile din România, împărtășind impresiile pe care și le-a format, fie că a fost vorba despre aristocrați și persoane de vază, fie despre simpli țărani ori chiar despre soldați.  Cartea reprezintă o adevărată „bijuterie memorialistică”, dar și o lectură care ne introduce în atmosfera unei perioade complicate și tumultuoase pentru întreaga omenire.    „Spre deosebire de majoritatea aviatorilor care descriu cu lux de amănunte și detalii tehnice zborurile cu avionul și duelurile lor cu inamicul, eroul nostru este un om profund ancorat în realitate. Atenția lui se îndreaptă asupra oamenilor și locurilor, fie atunci când străbate Rusia, de două ori, fie, mai ales, când este încartiruit în România, la Iași, la Bârlad, la Brăila, la Galați, la Piatra-Neamț sau la Botoșani.” SORIN CRISTESCU 
Yodede

Descoperă mai mult,
într-un singur loc.

113.675 produse din 7 magazine partenere. Caută, filtrează și alege ce ți se potrivește.

Produse din
magazine partenere
Tu alegi,
noi te direcționăm
Idei pentru o viață
mai frumoasă